Potrivit RomâniaTV, criminaliștii au descoperit filmulețe șocante, cu minori care întrețin relații sexuale. Asta i-ar aduce încă o acuzație lui Dincă: cea de pornografie infantilă.
Polițiștii au început, marți, percheziția informatică asupra celor trei telefoane luate din casa ororilor din Caracal.
Este vorba despre un nou telefon, găsit lângă Caracal, la marginea pădurii unde criminaliștii au găsit un sac cu oase și cenușă, indicat chiar de Gheorghe Dincă. Momentan, nu se știe dacă este al Luizei Melencu sau al unei alte victime.
„S-a găsit un nou telefon. Nu știm dacă este al Luizei, al lui sau al altei victime, pentru că nu l-am văzut. E o strategie a lui și a celor care îl învață pentru a închide dosarul. S-a găsit un nou sac și gata, sunt două victime, se închide totul. Nu mai avem plângeri, nu mai avem alte victime. El are o strategie, când să zică, ce să zică. Se vede că e o strategie foarte fină juridică, pentru a nu-l incrimina sau pentru a nu-l incrimina prea mult. El vrea să scape de acuzația de viol, spunând că nu s-au înțeles la bani sau că l-au lăsat să creadă că sunt prostituate, și de acuzația de tranșare, de cruzime, de tot”, a declarat Tonel Pop, conform stiripesurse.ro.